Erupția dentară: primii dinți la bebeluși, simptome, dureri gingivale și cum le alini
Dinți mici pentru zâmbete mari
Printre etapele importante în creșterea și dezvoltarea bebelușilor se numără și erupțiile dentare, un moment stresant și destul de supărător, însoțit de dureri, inflamații ale gingiilor și o stare generală de neliniște.
Informații generale despre erupțiile dentare
De obicei, dentiția la bebeluși începe să apară în jurul vârstei de 6 luni, dar nu este o regulă universal valabilă; uneori, erupțiile dentare pot apărea chiar în jurul vârstei de 3 luni sau mult mai târziu, după 1 an. De asemenea, dinții pot apărea pe rând sau mai mulți deodată. În general, erupțiile dentare durează până în jurul vârstei de 2 doi ani și jumătate sau chiar 3 ani. Până la această vârstă apar toți cei 20 de dinți de lapte. Primii dinți care apar sunt cei de jos (incisivii mediani inferiori), apoi cei de sus (incisivii mediani superiori) și dinții din părțile laterale și din spate. La 6 sau 7 ani, dinții de lapte încep să cadă și să fie înlocuiți cu dinții permanenți.
Dinții încep să se dezvolte înainte de naștere, odată cu apariția mugurilor de dinți în gingii. Primele materiale din care sunt formați dinții încep să apară la fetus încă din săptămâna 6 de sarcină, apoi urmează mineralizarea dinților. În lunile 3-4 de sarcină, se formează substanța mai dură care înconjoară dintele. În general, la fiecare 6 luni apar câte 4 dinți noi și apar de obicei în perechi, pe fiecare maxilar, câte unul în fiecare parte.
Unii bebeluși se nasc cu unul sau mai mulți dinți, dar acesta este un caz extrem de rar, care apare la aproximativ una din 2000 de nașteri. Dacă acești dinți sunt bine prinși de gingie, nu ai niciun motiv de îngrijorare, dar dacă se clatină, este recomandat să fie scoși cât mai repede. Există riscul ca, în timpul alăptării, acești dinți să se desprindă și să fie înghițiți de bebeluș, ceea ce îi poate pune viața în pericol.
Semne și simptome asociate erupțiilor dentare
Simptomele asociate erupțiilor dentare diferă de la un copil la altul, dar printre primele semne care indică erupția dentară se numără inflamația gingiilor, somnul agitat, saliva abundentă, refuzul de a mânca, durerea, introducerea mâinilor în gură și nevoia de a mesteca jucării sau obiecte mai tari, insomnia sau somn agitat, lipsa poftei de mâncare, gingii roșii și inflamate, cu o linie albă în locul în care urmează să apară dintele.
Unul dintre simptomele comune ale erupțiilor dentare este producerea salivei în exces, așa că, pentru a evita pătarea hainelor bebelușului sau chiar ale tale, poți folosi o bavetă bandană cu 2 straturi din bumbac, cu o membrană impermeabilă, care dă o notă chic vestimentației alese.
Diagnosticarea erupțiilor dentare se face prin observarea atentă a simptomelor, mai ales dacă cel mic prezintă mai multe dintre situațiile descrise mai sus. Este important să poți diferenția simptomele. De exemplu, infecțiile la nivelul urechii pot fi asociate cu erupțiile dentare, dar febra nu este în general asociată cu apariția dinților și poate avea alte cauze, de aceea, este recomandat să ceri sfatul unui medic pediatru.
De asemenea, este recomandat să consulți un medic stomatolog dupa apariția primului dinte, pentru a monitoriza evoluția erupțiilor dentare și pentru a recomanda un tratament care să amelioreze durerile și disconfortul.
Febra și diareea pot fi cauze ale erupțiilor dentare, dar nu este o regulă generală. Aceste semne care pot fi asociate cu apariția unui nou dinte, pot fi și semnul unei infecții. Dacă este vorba despre o erupție dentară, aceste simptome vor dispărea, cu tratament, în 24 de ore. Dacă durează o perioadă mai îndelungată, probabil este vorba de o alta afecțiune și este necesar consultul unui medic.
Ce trebuie să știi despre erupțiile dentare
În timpul erupțiilor dentare, mucoasa gurii este iritată și este mult mai vulnerabilă la agresiunile virusurilor și microbilor, iar imunitatea locală este scăzută. Astfel se explică faptul că în timpul erupțiilor dentare, copiii dezvoltă anumite infecții însoțite de febră.
Încă de la apariția primului dinte de lapte, este important să începi un ritual de îngrijire și curățare a dinților. Poți folosi o periuță specială din silicon sau una normală și la început este recomandat să folosești doar apa pentru a curăța dinții bebelușului. Pe măsură ce apar mai mulți dinți, poți folosi o pastă de dinți adecvată vârstei. Apariția primilor dinți înseamnă, de asemenea, și apariția unor noi reguli, mai ales legate de alimentație. Este foarte important să îndepărtezi biberonul la somn și să îl înlocuiești cu o suzetă curată. În timpul somnului, secreția de salivă este redusă, așa că bacteriile au teren propice pentru a se înmulți, de aceea, este recomandat să nu rămână în gură celui mic niciun lichid dulce sau îndulcit.
În cazul bebelușilor care sunt încă alăptați la sân, este în regulă ca aceștia să sugă pe timpul nopții de câte ori doresc, pentru că laptele primit astfel ajunge în cerul gurii, iar apoi este înghițit direct, fără a ajunge în zona dinților. Laptele matern conține substanțe active care previn dezvoltarea bacteriilor din gură, așa că riscul pentru o dentiție sănătoasă este foarte mic. Igiena orală se poate face cu ajutorul unei comprese sterile îmbibată în apă plată, cu care se masează ușor dinții de lapte și gingiile. Această metodă poate ajuta și la reducerea disconfortului creat de erupțiile dentare.
Un subiect care crează controverse este legat de folosirea suzetei pentru un timp îndelungat. Aceasta poate produce deformări, însă acestea nu vor apărea la nivelul arcadei dentare. Suzeta deformează temporar alinierea dinților; din această cauză, închiderea dintre dinții de sus și cei de jos nu mai este orizontală, ci va avea un aspect triunghiular, cu vârful la nivelul incisivilor superiori.
Urmează câteva reguli simple pentru a te asigura că dinții de lapte vor fi sănătoși:
Oferă bebelușului cât mai multă apă, atunci când nu bea lapte
Alimentele dulci se consumă la finalul meselor, apoi spală bebelușul pe dinți
Evită pe cât posibil băuturile care conțin zahăr
În cazul în care îi dai totuși să bea sucuri, diluează-le cu multa apă și obișnuiește bebelușul să bea cu o cană specială, nu cu sticla sau biberonul
Nu pune copilul la sân între mese, pentru că se obișnuiește să folosească sânul în loc de suzetă.
Ordinea și perioada apariției dinților de lapte
De obicei, apariția dinților la bebeluși are loc în jurul vârstei de 6 luni, dar în unele cazuri pot apărea mai devreme sau chiar în jurul vârstei de 1 an. La unii bebeluși, dinții pot să erupă pe rând, iar alții apar în perechi.
Primii dinți care apar sunt cei 2 incisivi centrali din partea de jos, apoi cei 4 incisivi din partea de sus. Treptat, încep să apară și ceilalți dinți, până erup în totalitate, 10 pe maxilarul inferior și 10 pe maxilarul superior. Dentiția de lapte este formată din 8 incisivi, 8 molari și 4 canini. Erupția dentară durează până în jurul vârstei de 2 ani și jumătate până la 3 ani, iar dinții încep să cadă în jurul vârstei de 6-7 ani. Incisivii laterali, care se află de fiecare parte a incisivilor centrali, erup în ambele arcade între 8 și 16 luni. Primul set de molari superiori și inferiori erup între 13-19 luni, caninii între 16-23 de luni, iar al doilea set de molari între 25-33 luni.
Câteva informații generale despre apariția dinților:
Dinții de pe maxilarul inferior apar înaintea dinților de pe maxilarul superior
Dinții de lapte sunt mult mai mici și mai puțin ascuțiți decât dinții permanenți
Dinții apar, de obicei, în perechi, pe fiecare maxilar, unul în partea stângă, unul în partea dreaptă
Erupțiile dentare apar mai devreme la fete decât la băieți
În general, la fiecare 6 luni apar câte 4 dinți noi
Până la vârsta de 2-3 ani, ar trebui să se dezvolte complet toți dinții de lapte
Cum alini durerile gingivale
Durerea este, de obicei, primul simptom care apare în cazul erupțiilor dentare și principala cauză pentru care bebelușul devine agitat. Pentru a ajuta bebelușul să treacă mai ușor peste durerile erupțiilor dentare, îi poți oferi copilului ceva de mestecat, un covrig sau o jucărie pentru dentiție care poate fi răcită în frigider, nu la congelator. Alege o jucărie dintr-un material natural, cu o formă specială, ușor de prins de cei mici. Aceste produse sunt create special pentru dentiție și sunt fabricate dintr-un cauciuc natural moale și flexibil, care nu conține plastifianți.
Jucăriile gingivale se lasă câteva minute la temperatura camerei după ce le scoți din frigider.
Dacă durerea cauzată de erupția dentară este persistentă, poți aplica un anestezic local sub formă de gel, dar nu înainte de a cere sfatul unui medic pediatru. În general, aceste geluri au efect antiinflamator și de combatere a febrei și reduc inflamația gingiilor. Gelurile gingivale speciale sunt folosite pentru a masa gingiile bebelușului, iar medicul pediatru vă recomandă un produs potrivit și va stabili doza pe care trebuie să o aplici zilnic. În cazul în care aplicarea gelului sau jucăriile gingivale nu au efectul scontat, medicul pediatru poate recomanda anumite medicamente care conțin analgezic. Nu administra bebelușului medicamente fără a consulta în prealabil un medic.
Dacă bebelușul este suficient de mare pentru alimente solide, îi poți oferi alimente reci, iaurt sau fructe decojite.
Masajul gingival este o altă metodă prin care poți calma durerea. Este important să folosești mișcări ușoare și să ai degetul înfășurat într-o compresă sterilă. Jucăriile pentru dentiție sunt o modalitate eficientă pentru a alina durerile cauzate de erupțiile dentare. Alege cu atenție jucării non-toxice, sigure pentru cel mic. Există pe piață o gamă variată de jucării pentru dentiție, cu forme interesante și atrăgătoare, colorate, create special pentru ca cel mic să treacă mai rapid și mai ușor peste această perioadă. Este important să alegi doar jucării pentru dentiție realizate din materiale non-toxice, din silicon sau cauciuc natural, care sunt ușor de curățat.
Îți recomandăm o jucărie pentru dentiție fabricată manual, din cauciuc natural și materiale naturale, prietenoase cu mediul, non-toxice, fără PVC, BPA sau ftalați, concepută fără supapa, ceea ce exclude acumularea mucegaiului sau a bacteriilor în interior.
În funcție de preferințe, poți opta pentru jucării în diferite forme și culori, pe care cel mic le va folosi cu plăcere. Poți alege o jucărie pentru dentiție cu texturi diferite, ideală pentru a stimula jocul senzorial, prevăzută cu părți din cauciuc moale și tare, pentru a satisface toate stadiile gingiilor dureroase. Jucăria este fabricată manual din cauciuc natural, pictată manual cu coloranți alimentari.
Această jucărie este realizată integral din produse naturale, prietenoase cu mediul, non-toxice, cu o formă ce nu permite acumularea de impurități sau bacterii.
Jucăriile se curăță folosind săpun și apă călduță și este recomandat să fie curățate cu grijă înainte de prima folosire. După utilizare, jucăriile pentru dentiție se curăță și se păstrează într-un loc curat și uscat. Nu este recomandat să expui jucăriile la soare sau în contact direct cu o sursă de căldură, pentru că se pot topi. Jucăriile pentru dentiție au devenit de-a lungul timpului elemente esențiale în dezvoltarea cognitivă și emoțională a bebelușului, fiind mai mult decât adjuvante pentru calmarea durerilor cauzate de erupțiile dentare.
Erupția dentară este o provocare, atât pentru părinți, cât și pentru bebeluș, însă este o etapă importantă în dezvoltarea celui mic. Urmează sfaturile medicilor și recomandările noastre pentru ca această perioadă să nu devină un motiv în plus de stres și pentru ca cel mic să treacă mai repede și mai ușor peste durerile și disconfortul cauzate de erupțiile dentare.
Categorii
Articole recente
- Detaliile care fac diferența în alegerea căruciorului potrivit
- Recomandări de siguranță privind scaunele auto Swandoo Marie 2
- Joolz Aer de la naștere - inovația anului!
- Cât timp poate petrece un copil într-un scaun auto?
- Care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știi despre siguranța auto pentru copii