Prima zi de creșă sau grădiniță. Cine se adaptează mai greu: copilul sau părintele?

Prima zi de creșă sau grădiniță vine, de cele mai multe ori, cu un ghiozdănel pregătit până la ultimul detaliu, haine alese de seara și un părinte care spune foarte convingător: „O să fie bine!”

Doar că uneori nu știm exact cui îi spunem asta. Lui sau nouă. 

Pentru un copil, intrarea în colectivitate este o schimbare uriașă. Oameni noi, reguli noi, un spațiu necunoscut și, poate pentru prima dată, câteva ore bune fără omul lui de siguranță.

Și atunci apare plânsul.

Prima tentație este să ne întrebăm: „Oare nu este pregătit?”

Dar plânsul de la despărțire nu înseamnă neapărat că ceva este în neregulă. Copilul poate fi pregătit pentru colectivitate și, în același timp, să îi fie greu să se despartă de tine. Cele două pot exista împreună.

Nu pleca pe ascuns

Pare cea mai simplă variantă.

Copilul începe să se joace, este distras pentru câteva secunde și… mama dispare.

Am evitat plânsul. Sau cel puțin plânsul pe care l-am fi văzut noi.

Pentru copil însă este important să știe că pleci. O despărțire scurtă și predictibilă îi transmite ceva esențial: mama pleacă, dar mama se întoarce.

Spune-i că pleci. Spune-i când revii într-un limbaj pe care îl poate înțelege – „după somn”, „după masa de prânz”, „după gustare” – și apoi pleacă.

Nu prelungi despărțirea la nesfârșit

Un pupic. Încă unul. O îmbrățișare. „Gata, mami pleacă.” Încă o îmbrățișare. Ajungem la ușă și ne întoarcem.

Facem asta pentru că ne doare să îl vedem plângând.

Dar fără să vrem, putem transmite exact opusul mesajului pe care încercăm să îl dăm: „Poate chiar există un motiv pentru care mamei îi este atât de greu să mă lase aici.”

Un ritual simplu, repetat în fiecare dimineață, poate ajuta mai mult decât o despărțire lungă.

Pupic. Îmbrățișare. „Te iubesc. Vin după somn.” Și plecăm.

Chiar dacă plânge.

Nu îi spune „Nu ai de ce să plângi”

Pentru noi poate fi doar grădinița.

Pentru el este o lume complet nouă.

„Nu plânge”, „Ești băiat mare”, „Uite, ceilalți copii nu plâng” sau „Nu ai de ce să fii trist” nu fac emoția să dispară.

Putem spune în schimb:

„Știu că îți este greu să ne despărțim. Și mie îmi va fi dor de tine. Ești în siguranță și mă întorc după tine.”

Nu trebuie să îi rezolvăm fiecare emoție. Uneori este suficient să îi arătăm că avem încredere că poate trece prin ea.

Nu îl compara cu copilul care intră fericit pe ușă

În prima zi, un copil poate intra în grupă fără să întoarcă privirea.

Altul poate plânge două săptămâni.

Unul povestește tot ce a făcut. Altul răspunde la fiecare întrebare cu „nimic”.

Copiii nu se adaptează după un calendar.

Și nici copilul care nu plânge nu este neapărat „mai pregătit”, nici cel care plânge nu este „prea atașat”.

Are pur și simplu propriul lui ritm.

Pregătește autonomia, nu doar ghiozdanul

Înainte de prima zi ne preocupă lista: ghiozdan, sticlă, caserolă, haine de schimb, papuci.

Dar există o pregătire mult mai importantă decât cumpărăturile: să exersăm acasă lucrurile mici pe care va trebui să le facă fără noi.

Poate să își deschidă sticla?

Își recunoaște ghiozdanul?

Poate să spună că îi este sete?

Știe să ceară ajutor?

Poate să își deschidă caserola?

Știe unde sunt lucrurile lui?

Nu trebuie să le facă pe toate perfect.

Dar fiecare „pot singur” îi construiește puțin câte puțin sentimentul că se poate descurca și atunci când mama sau tata nu sunt lângă el.

Și poate că trebuie să ne pregătim puțin și noi

Pentru că adaptarea la colectivitate nu este doar despre copil.

Este și despre prima dată când altcineva îl consolează.

Altcineva îi pune masa.

Altcineva află ce îl face să râdă.

Iar noi nu știm ce face în fiecare minut al zilei.

E greu.

Poate tocmai de aceea una dintre cele mai importante forme de curaj pe care i le putem arăta este să avem încredere în el.

Să îi spunem „Te descurci” și să încercăm să credem și noi asta.

Pentru că adaptarea nu înseamnă să nu plângă.

Înseamnă să învețe, puțin câte puțin, că poate fi bine și fără tine lângă el și că, la sfârșitul zilei, tu te întorci. 

Salvează asta pentru tine și momentele în care te întrebi dacă ai luat decizia bună să îl duci la grădiniță.