Cum ajungi să ai multe jucării pentru copilul tău. Și la ce ajută, de fapt.

De cele mai multe ori, părinții nu ajung să aibă multe jucării dintr-o singură cumpărătură.
Ele se adună în timp, din câteva obiceiuri foarte comune.
Iată cele mai întâlnite.
Cumperi câte o jucărie la fiecare ieșire.
„Doar una.”
Așa începe, de cele mai multe ori.
La fiecare plimbare, vizită în magazin sau comandă online, mai apare încă o jucărie.
Alegi jucării care fac totul în locul copilului.
Lumini, muzică, butoane și animații.
Captează imediat atenția, dar lasă foarte puțin loc imaginației.
Lași toate jucăriile la vedere.
Când are zeci de jucării la îndemână, copilul se plictisește mai repede de fiecare.
Iar asta îi face pe mulți părinți să cumpere și mai multe, crezând că problema este lipsa de noutate.
Cumperi ce este în trend, nu ce i se potrivește.
Apare o jucărie nouă pe social media, o recomandă alți părinți sau o vezi peste tot.
O cumperi fără să te întrebi dacă este potrivită pentru etapa de dezvoltare a copilului tău.
Răspunsul scurt: nu prea ajută.
Sau, cel puțin, nu așa cum te-ai aștepta.
Un număr mare de jucării, mai ales dacă nu sunt potrivite vârstei și nevoilor copilului, nu înseamnă maimultă dezvoltare.
Din contră, prea multe opțiuni îi pot îngreuna concentrarea, iar jucăriile foarte stimulante îi lasă maipuțin spațiu pentru imaginație, creativitate și joacă activă.
Copiii nu au nevoie de mai multe jucării. Au nevoie de jucăriile potrivite.
Împarte acest Descâlcit cu alți părinți, bunici și prieteni.
Categorii
Articole recente
Detaliile care fac diferența în alegerea căruciorului potrivit
Recomandări de siguranță privind scaunele auto Swandoo Marie 2
Joolz Aer de la naștere - inovația anului!
Cât timp poate petrece un copil într-un scaun auto?
Care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știi despre siguranța auto pentru copii












)

