Britax Römer anunță rechemarea voluntară a unei categorii de produse BABY-SAFE PRO fabricate în perioada 26 decembrie 2025 – 30 septembrie 2026.
Această rechemare vine în urma unui rezultat raportat de Stiftung Warentest, care a apărut exclusiv atunci când scoica a fost utilizată în poziția de reclinare maximă pe baza VARIO BASE 5Z. Nu au fost raportate probleme atunci când scoica a fost utilizată în poziție verticală pe bază sau instalată cu centura de siguranță a autovehiculului.
Produsul continuă să respecte cerințele Regulamentului ONU nr. 129 în toate configurațiile, inclusiv în poziția reclinată.
Clienții care dețin un produs afectat pot beneficia de înlocuirea produsului sau de o actualizare gratuită a acestuia.
Ce trebuie să faci:
Dacă scoica ta BABY-SAFE PRO a fost fabricată între 26 decembrie 2025 și 30 septembrie 2026 (data fabricației poate fi verificată pe stickerul aplicat pe carcasa produsului, unde este menționat DOM – Date of Manufacture: xx.xx.xxxx), te rugăm să o utilizezi într-una dintre următoarele două configurații:
În poziție nereclinată, instalată pe baza VARIO BASE 5Z.
Fără bază, instalată cu centura de siguranță a autovehiculului, în oricare dintre pozițiile de reclinare descrise în manualul de utilizare.
Toate produsele BABY-SAFE PRO fabricate înainte de 26 decembrie 2025 nu sunt incluse în această rechemare și pot continua să fie utilizate conform instrucțiunilor, în toate configurațiile de instalare.
O pagină web dedicată gestionarii înlocuirilor și actualizărilor produselor va fi pusă la dispoziție de către producătorul Britax Römer cât mai curând posibil, iar link-ul către aceasta va fi publicat aici în zilele următoare.
Am dorit să comunicăm informațiile pe care le putem confirma în acest moment, chiar dacă echipa Britax Römer continuă să lucreze la finalizarea detaliilor rămase.
Știm că familiile așteaptă din partea noastră îndrumări clare și vom continua să vă informăm imediat ce vor exista noutăți.
Pentru întrebări sau nelămuriri, ne puteți contacta la info@adinish.com
Siguranța copilului tău rămâne prioritatea noastră principală. Știm cât de important este să ai încredere în produsele pe care le folosești și ne angajăm să îți oferim ție și familiei tale sprijin pe parcursul întregului proces.