Nu-mi place / nu vreau sa gust din mâncarea aceasta

Din păcate, eu însumi mă surprind spunând că nu imi place sau că nu vreau să gust dintr-un anumit fel de mâncare. Acest lucru mă intristează. Ca adult, o spun intr-un mod diferit decât copiii sau uneori, dau de ințeles că mâncarea nu este pe placul meu prin faptul că nu mă servesc din acel fel de mâncare.

Nu mă înțelegeți greșit! Imi place aproape orice fel de mâncare. Am călătorit pe aproape toate continentele (cu excepția Antarcticii și a Australiei) și mă interesează să descopăr diferite culturi culinare. Ce nu mănânc niciodată este pește și miel. Cred că mi-am indus ideea că sunt alergic la pește (am mâncat cod de două ori și de fiecare dată m-am simțit rău), dar știu că nu sunt alergic la toate tipurile de pește. Doar că nu imi place gustul de pește și nici de miel. Mulți prieteni au incercat să mă ajute, promițându-mi să gătească pește care nu are gust de pește. Dar, atunci care mai este interesul în a manca pește? Mai bine mi-ar fi gătit vită care să aibe gust de vită :)

Ideea este că mă deranjează că nu imi place peștele pentru că arată nemaipomenit când este prezentat frumos și pentru că este adesea folosit în antreuri, la petreceri. Și mielul! Costițe de miel, friptură, ragu, totul arată delicios...

Și atunci de ce nu imi place? Așa cum bine stiți deja unii dintre voi, motto-ul meu este: copiii nu sunt născuți cu obiceiuri! Acesta este și motivul pentru care cred că nu imi plac peștele și mielul. Provin dintr-o familie care a crescut porci și vaci generații la rand și pe lângă asta, nici tatalui meu nu îi plac aceste două feluri de mâncare. Sunt sigur că el nu a fost obișnuit cu ele, copil fiind, prin urmare, în copilărie, noi nu am avut niciodată la masă pește și miel. Înțelegeți ce vreau sa spun?!

Cred că nu îmi plac peștele și mielul pentru că nu am avut ocazia să gust când eram copil. Stiu că unii oameni nu au fost expuși la anumite mâncăruri în copilărie, dar au crescut și ca adulți le consumă și le plac, însă asta nu schimbă lucrurile pentru mine.

Pentru că mă deranjează faptul că nu îmi plac anumite mâncăruri, am incercat să fac lucrurile diferit cu copiii mei. Încă de mici i-am expus la tot soiul de alimente, inclusiv pește și miel ;).

De asemenea, am incercat să evităm să întrebam copiii dacă vor sau nu un anumit fel de mâncare. Primesc ceea ce a fost pregătit și asta este! Dacă iți este teama că vei primi un răspuns pe care nu ți-l dorești, atunci nu pune intrebarea.

Aș minți să spun că a fost mereu ușor, pentru că nu a fost. Nu cred că Annabella și Bertil sunt diferiți de ceilalți copii atunci când vine vorba de testat limite sau de a-și băga idei în cap despre ceea ce le place și ce nu.

Când copiii sunt mici, trec de la lapte, la piureuri și apoi la mâncăruri pasate. Când ajung la urmatorul nivel, s-a demonstrat că este mai usor să îi convingi să mănânce atunci când văd exact ce este în farfurie. Acesta este motivul pentru care farfuriile compartimentate sunt atat de populare. Mazărea nu atinge carnea, carnea nu atinge cartofii și așa mai departe. Și Annabella și Bertil au avut farfurii compartimentate și a functionat totul foarte bine. Dar am fost și constienti că, adesea, când copiilor nu le place ceva, este din cauza consistenței și a felului în care arată mancarea, mai mult decat din cauza gustului.

Acum cațiva ani, Bertil și-a bagat în cap că nu îi plac roșiile, iar Annabella dintr-o dată nu mai mânca ciuperci. Adorau să mănânce feluri de mâncare care conțineau aceste două alimente, dar când venea vorba să le consume separat, nu le plăceau. Altă dată, au fost morcovii și alte legume, pe care de altfel le mâncau chiar dinainte să meargă. Dar, așa cum sunt copiii, dintr-o dată, nu au mai vrut.

În general, sunt o persoana calmă și răbdătoare (nu ai de ales când ai doi copii și o soție cu temperament românesc :)), asă că, atunci când copiii nu voiau să mănânce morcovi, insistam și mă asiguram să îi integrez în mâncare astfel încât să fie mai puțin vizibili. De exemplu, mixam morcovii și îi puneam în sosul pentru spaghete. Acest lucru ne-a dat posibilitatea să îi obișnuim cu gustul respectivelor alimente și în același timp, să discutăm despre ingredientele pe care le mâncau și care totuși le plăceau.

Pe lângă faptul că astfel le oferim șansa de a putea mânca orice fel de mancare, îi și învățăm să mănânce sănătos. În mod straniu, pentru mâncarea nesănătoasă nu au nevoie de ghidare :)

Așadar, de cand erau mici, am insistat să manance salată la masă și să bea apă, nu sucuri.

Și noi avem momente când mâncăm nesănătos și bem sucuri. Preferata noastră este pizza home made, pe care punem cele mai grase ingrediente. De asemenea, luăm mâncare chinezească sau fast food. Dar cel mai adesea gătim și mâncăm acasă pentru că Annabella este alergică la gluten, ceea ce inseamnă că se va simti rău dacă mănâncă ceva care conține grâu (făină etc.). În zona noastră, toate pizzeriile folosesc făină din grâu și toate restaurantele folosesc paste normale, făcute din grâu.

Pentru noi ca familie, nu este nicio problemă să gătim fără gluten. Știm la ce să fim atenți și din ce în ce mai multe magazine oferă o varietate mare de produse fără gluten. Chiar dacă în zona noastra nu sunt restaurante care să gătească fără gluten, totuși incepe să fie mai usor să iesim în oraș. Restaurantele au inceput să specifice ce alergeni conțin felurile lor de mâncare, iar unele dintre ele gătesc chiar fară gluten. Ceea ce poti comanda este incă limitat, dar situația se îmbunătățește, iar Annabella se descurcă de minune în a accepta faptul că pur si simplu sunt anumite lucruri pe care nu le poate mânca și niciodată nu este capricioasă pentru că nu are mai multe opțiuni. Când nu stim unde vom manca și ca să fim siguri, adesea, luam cu noi paine sau paste fără gluten.

Din cauza problemei mele cu mâncarea, pe care am menționat-o mai devreme și din cauza alergiei Annabellei, am discutat mult cu copiii despre nutriție. Nu este usor să rezonezi cu copiii, ei nu sunt adulți mici, dar în cazul nostru, răbdarea și faptul că am tot insistat, au dat rezultate. De altfel, nici nu îmi mai amintesc când am avut ultima discuție despre o mâncare care să nu le placă sau când au refuzat ultima dată să încerce ceva nou. Astăzi copiii mănâncă și le place totul. Pentru un părinte este minunat să știe că are copii pe care îi poate lua oriunde fără riscul de a face un scandal legat de mâncare.

Probabil că dacă îi intrebați pe copiii noștri despre noi, vor spune că suntem cam stricți și cam insistenți când vine vorba să incerce mâncăruri. Dar, este amuzant că tot ei vor fi primii care vor observa cand alți copii nu vor asculta sau nu se vor comporta corect la masă. Însa, i-am invațat să nu predicăm, să nu comentăm și să nu judecam ceea ce fac alții, ci doar să ne bucurăm de ceea ce facem noi.

Pentru noi este cât se poate de clar că fiecare este diferit, că fiecare parinte are limitele lui (și nu există părinte care să nu fi zis da cand ar fi trebuit să zică nu, sau invers). Aceasta este viața de parinte!

Dar, in calitatea noastra de parinți, trebuie să ii invațăm pe copii cum să fie buni, să îi ținem sănătoși și să le așternem fundamentul pentru a deveni adulți sănătoși și respectuoși.

Când mă uit în jurul meu, văd mulți adulți care se gândesc la cum și-ar dori să fie ca și părinți. Pentru mine, întrebarea a fost « ce fel de adulți îmi doresc să devină copiii mei ». Răspunsul la această intrebare mi-a dat direcția pentru ce fel de parinte trebuie să fiu, dar aceasta este o discuție pentru un alt articol.

Ca de obicei, vă multumesc pentru că ne citiți și ne urmăriți. Încercam să scriem articole educative, informative, personale și pe cat posibil de relevante.

De asemenea, mulțumim pentru email-urile și mesajele private pe care ni le-ați trimis, cu comentarii și incurajări, pentru care vă suntem recunoscatori.

Dacă aveți subiecte despre care vă doriti să scriem, lăsați-ne un mesaj. Până atunci, vom posta articole cu teme pe care noi le considerăm importante de abordat, sau cu situații care ne-au marcat ca și părinți, ori despre alegerile și misiunea Adinish etc.

Dar până atunci :)

Ture